|
18/05/2017 12:16 | |
A PORTI CHIUSI GESÚ APPARI AI DISCIPULI (da Giovanni 20, 18-29)
Lu scuru di la notti avia calatu e tutti i porti avianu attangatu da casa unni si stavanu ntanati l'apostuli, picchì eranu scantati si ai capi di Giudii ci avia a passari l'idea ca s' 'a putianu scuttari cu quanti cu 'u Maistru avianu statu e p' 'a strata l'avianu accumpagnatu.
Iddi eranu cunfusi e scuncirtati, comu si 'i cori avissiru astutati. Avogghia ca Maria, la Maddalena, ci ripitia la stessa cantilena: "Nno jardinu iu vitti a lu Signuri, propriu cu st'occhi 'u vitti, e 'u ntisi puru ca mi chiamau: "Maria!", e poi agghiuncíu: "facci sapiri ca vivu sugnu Iu!".
Ma 'un ci cririanu a chiddu chi Maria ci avia cuntatu, ca pi fantasia l'avianu pigghiatu ed ora stannu chiusi nta lu Cenaculu, aspittannu chissà chi cosa, ma mancu iddi 'u sannu, picchì nudda spiranza ncori ci hannu. Ma all'improvvisu, cu 'i porti sprangati, Gesù è già mmenzu ad iddi. Su' scantati!
Ma Gesù li talia e c'un surrisu "Paci!" i saluta, e un'aria 'i Paraddisu si senti nna dda stanza, e 'na carizza pari ca jinchi 'i cori 'i cuntintizza, mentri li chiai di manu e di u pettu Gesù ci mostra comu signu certu ch'è propriu Iddu, e arrè replica :"Paci!", e ogni timuri ed ogni dubbiu taci.
I discipuli stannu tutti attenti, mentri Gesù ci dici chiaramenti: "Cu mi mannau nno munnu fu me Patri, ora nveci sugnu iu chi mannu a vuatri." E senza diri nenti 'u so' rispiru supra ad iddi ci sciuscia c'un suspiru, mentri chi dintra a ognunu jia trasennu 'na vita nova e 'i forza li jia jinchennu.
"Ora 'u Spiritu Santu riciviti! -ci dici a li discipuli riuniti- A cu' i piccati vuatri pirdunati, du Patri miu sarannu pirdunati; ma si ccà nterra nun li pirdunati, mancu ncelu sarannu pirdunati!". Cu sti paroli 'i granni autoritati Gesù lassa i discipuli nciammati.
Ma, mancu a fallu apposta, ca, pi' casu, dda sira un si truvava ddà Tommasu. Quannu s'arricampau mmenzu a l'amici si straniau, vidennuli filici, e specialmenti quannu ci cuntaru ca propriu cu Maistru s'incuntraru, ca i so' feriti vittiru, iddi stissi, e tutti l'autri cosi chi ci dissi.
Tommasu li pigghiau pi stravacanti e, quasi offisu, dissi pruvucanti: "Si nte' so' manu un viu la ferita chi ci lassaru i chiova e cu i me jita iu nun li toccu; e siddu nta lu pettu la manu nta ferita nun ci mettu, iu nun ci criu. Nun statimi a cuntari cchiù nenti. Vogghiu vidiri e tuccari.
All'ottu jorna, arrè nna stessa casa iddi eranu, e cu iddi era Tommasu. E puru ca li porti eranu chiusi Gesù è ddà, mmenzu ad iddi, su' giuiusi, e li saluta: "Paci!". Poi si metti a taliari a Tommasu e dici: "Metti li jita nta ferita da me manu, e nta chidda du pettu, la to' manu!".
Poi c'un surrisu: "Un essiri scridenti, rapi 'u to' cori e criri firmamenti". "Signuri miu e Diu niu!". Ora cridenti addiventa Tommasu ntempu un nenti. Ci arrispunni Gesù: "Picchì viristi, Tommasu, allura, subitu criristi; ma beati su' chiddi ca un virennu cu tuttu 'u cori stannu già cridennu!".
Giuseppe Licciardi (Padre Pino)
|